Ne-am obisnuit sa traim in incaperi si sa nu vedem altceva decat ferestrele de langa noi...Si pe masura ce ne obisnuim cu ele, uitam soarele, uitam aerul, uitam amplitudinea, uitam puritatea naturii, frumusetea gesturilor...Si pentru ca nu mai avem vedere, mai tarziu ne obisnuim sa nu privim afara...
Ne obisnuim sa ne trezim speriati ca am intarziat...Bem cafeaua in fuga, pentru ca suntem in intarziere...fara a privi afara... Mancam un sanwich pentru ca nu avem timp sa pranzim... Cinam repede si apoi adormim, fara sa ne fi trait ziua care tocmai s-a terminat!...
Ne obisnuim sa gandim ca persoanele apropiate noua vor fi mereu acolo si sa credem ca sunt mereu bine...
Ne obisnuim sa asteptam toata ziua sperand ca le vom intalni...si in cele din urma, sa auzim la telefon:"Imi pare rau, dar azi nu pot sa merg...Ramane de vazut cand ne vom putea intalni...Poate saptamana viitoare..."
Zambim oamenilor fara a primi un suras inapoi. Suntem ignorati tocmai atunci cand avem nevoie sa fim vazuti...
Daca munca noastra e grea, ne consolam gandindu-ne la sfarsitul de saptamana...Iar la sfarsit de saptamana, apar tot felul de factori perturbatori care sa ne impiedice sa ne relaxam asa cum ne-am dorit...sau nu avem bani...Asadar, mergem la culcare mai devreme si gata...pentru ca oricum suntem in urma cu somnul..
"Moartea este atat de sigura de victoria ei, incat ne de un avans de o viata intreaga!"...Timpul nu se poate prinde si cu atat mai putin, nu se poate opri...Existenta noastra trece cu mare viteza, dar atat timp cat suntem in viata, avem ocazia de a ne schimba obiceiurile, de a avea o existenta de mai buna calitate, de a profita din plin si a a ne bucura de fiecare respiratie, de fiecare bataie a inimii...
Avem la dispozitie toate elementele pentru a fi fericiti, multumiti...si recunoscatori pentru acest imens si nepretuit cadou: VIATA !....care ne-a fost dat cu atata dragoste!...
Ne obisnuim sa ne trezim speriati ca am intarziat...Bem cafeaua in fuga, pentru ca suntem in intarziere...fara a privi afara... Mancam un sanwich pentru ca nu avem timp sa pranzim... Cinam repede si apoi adormim, fara sa ne fi trait ziua care tocmai s-a terminat!...
Ne obisnuim sa gandim ca persoanele apropiate noua vor fi mereu acolo si sa credem ca sunt mereu bine...
Ne obisnuim sa asteptam toata ziua sperand ca le vom intalni...si in cele din urma, sa auzim la telefon:"Imi pare rau, dar azi nu pot sa merg...Ramane de vazut cand ne vom putea intalni...Poate saptamana viitoare..."
Zambim oamenilor fara a primi un suras inapoi. Suntem ignorati tocmai atunci cand avem nevoie sa fim vazuti...
Daca munca noastra e grea, ne consolam gandindu-ne la sfarsitul de saptamana...Iar la sfarsit de saptamana, apar tot felul de factori perturbatori care sa ne impiedice sa ne relaxam asa cum ne-am dorit...sau nu avem bani...Asadar, mergem la culcare mai devreme si gata...pentru ca oricum suntem in urma cu somnul..
"Moartea este atat de sigura de victoria ei, incat ne de un avans de o viata intreaga!"...Timpul nu se poate prinde si cu atat mai putin, nu se poate opri...Existenta noastra trece cu mare viteza, dar atat timp cat suntem in viata, avem ocazia de a ne schimba obiceiurile, de a avea o existenta de mai buna calitate, de a profita din plin si a a ne bucura de fiecare respiratie, de fiecare bataie a inimii...
Avem la dispozitie toate elementele pentru a fi fericiti, multumiti...si recunoscatori pentru acest imens si nepretuit cadou: VIATA !....care ne-a fost dat cu atata dragoste!...
Azi pot să ţip
RăspundețiȘtergeregoală pe buzele tale flămânde
mai tânără decât toate femeile care mi-au furat tăcerea
ca să te poată iubi înaintea mea
azi pot să plâng şi fără să-ţi privesc infirmitatea ştii
tu eşti acelaşi din dimineaţa aceea când ai deschis ochii
înaintea mea şi a durut
mi-ai prins mâinile-n mâini şi erau foarte reci
şi am crezut că doar nopţile mi-au mai rămas să te am
azi pot să-ţi spun că dragostea mea
e ca un copil orfan de tată care te strânge la piept
cu degete-lut
şi tu nici nu ştii câte dimineţi mi-au mai rămas
să deschid ochii înaintea palmelor tale
pe carnea mea
azi pot să tac şi n-o să simţi frigul cum urlă-ntre noi
în fiecare noapte în care femeile dinaintea mea
ţi-au dăruit iertare
azi pot să uit toate câte-au durut şi nu ştii
e ultima iarnă în care buzele tale mă vor mai tânără
femeia copil pe carnea ta roşie ca o flacără
azi e târziu şi-ai învăţat că trebuie să ierţi
aproape tot frigul ce mi se-ntâmplă